Interviu cu Dumnezeu

traducere după Gabriel Garcia Marquez

-Ai vrea să-mi iei un interviu deci…zise Dumnezeu.

-Dacă ai timp…i-am răspuns.

Dumnezeu a zâmbit

-Timpul meu este eternitatea…Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

-Faptul că se plictisesc de copilărie,se grăbesc să crească iar apoi tânjesc să fie copii;că își pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi pierd bani pentru a câștiga sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.Apoi am întrebat:

-Ca părinte, care ar fii câteva lecții de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?

-Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni adânci în inima celor pe care îi iubesc …și  că durează mulți ani ca acestea să se vindece. Să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puțin.Să învețe că există oameni care îi iubesc dar,care pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele. Să învețe că doi oameni se pot uita la acelaș lucru și că pot să-l vadă în mod diferit.Să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că trebuie să se ierte pe iei înșiși.

-Mulțumesc pentru timpul acordat…am zis umil.Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?

Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:

-Doar faptul că sunt AICI….ÎNTOTDEAUNA

Tuturor un post ușor și binecuvântat

Pr.Gabor Balint Gabriel

"Marie, întoarce-ţi privirea/ Spre noi, noi fii tăi./ Marie, şi nu ne lăsa, /Marie, în clipa grea."

Cu dragoste frătească şi în acest an, comunitatea greco-catolică de la Nima Râciului împreună cu protopopul şi parohul locului vă invită pe toţi, preoţi şi credincioşi de pretutindeni la tradiţionalul pelerinaj cu ocazia sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului" in zilele de 14 si 15 august.

Binecuvantarea Feciarei o vom simti cu totii rostind cu credinta si cu inima curata rugaciunile inchinate Maicii Domnului: Sfantul Rozar, Paraclisul si alte devotiuni mariane.

Vom fi fericiti sa il avem anul acesta in mijlocul nostru pe Parintele parintele Irineu Farcas, Rectorul Misiunii Romane Unite din Munchen.

Pelerinajul se va desfăşura după urmatorul program liturgico-spiritual:

Duminica 14 august 2011:

18:30 - Primirea pelerinilor

19:00 - Vecernia cu litie

20:30 - Rozarul meditat

21:30 - Paraclisul Maicii Domnului

23:30 - Prohodul Maicii Domnului

Toata noaptea va fi apoi o noapte de veghe.

Luni 15 august 2011:

09:00 - Utrenia

10:00 - Sfânta Liturghie

În tot acest timp al programului spiritual preoţii vă vor sta la dispoziţie pentru spovedanie şi îndrumare spirituală.

Vă aşteptăm cu drag !

Administrator parohial Pr. Adrian Pop

Protopop Pr.Toader Dulău

Taina Învierii în Epistola către Tesaloniceni a Sfântului apostol Pavel

A vorbi omului modern despre realitatea Învierii lui Hristos şi despre învierea noastră prin El înseamnă a-ţi asuma riscul unui răspuns ca acela pe care l-a primit Sfântul Apostol Pavel când le vorbea atenienilor despre „Dumnezeul necunoscut", Căruia ei îi înălţaseră un altar: „Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vorbeşete acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi.„ Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată” (Faptele Apostolilor XVII, 31-32)[1]. Pentru omul modern, dispus mai degrabă să divinizeze raţiunea decât să accepte revelarea Cuvântului întrupat, ca şi pentru anticii greci din Areopag, este mai potrivit un discurs despre nemurirea sufletului şi chiar despre reîncarnarea sa periodică decât despre înviere. Nu este de mirare, astfel, că şi mulţi dintre creştinii de astăzi, educaţi în spiritul iluminismului modernist, ezită atunci când sunt întrebaţi dacă învierea lui Hristos face parte din credinţa lor.

Pornind de la versetul:„….noi cei vii care vom rămâne până la venirea Domnului,nu o vom lua înaintea celor adormiți”(1 Tes 4,15) ,studiul nostru își propune să reflecte în ceea ce urmează o realitate creștină pe care o și mărturisim:învierea din morți .Nădejdea învierii a fost o preocupare și,aș putea spune, o îngrijorare permanentă a primilor creștini pe care ,Apostolul Pavel caută să îi mângâie și să îi întărească prin scrierile sale ,scrieri care urmărindu-le vor reflecta evoluția acestei învățături de credință care a preocupat viața oamenilor acelor timpuri.

I.Sfântul Apostol Pavel și Tesalonicul

I.1 Date din viața apostolului

Sfântul Apostol Pavel se impune ca personalitate proeminentă prin relieful său unic de apostol, scriitor, educator, păstor, organizator în spiritul Evangheliei lui Hristos. Şi ceilalţi apostoli au predicat cu entuziasm şi cu râvnă, cu riscuri şi cu roade, dar între lucrul fiecăruia şi lucrul lui Pavel, între ogorul lor şi ogorul lui, între recolta lor şi recolta lui, este o deosebire mare, care, fără a scădea cu nimic osteneala şi meritul celorlalţi, ridică mult peste toţi pe Apostolul Neamurilor, „vasul ales” de Iisus Hristos pe drumul Damascului[2], vas în care harul lui Dumnezeu se asocia pentru lucru cu geniul omului. Secretul puterii şi succesul lui Pavel stă în evenimentul care a însemnat naşterea lui creştină. Acest eveniment minunat, pe care nici o explicaţie naturală nu-l poate face înţeles, a răsturnat şi schimbat complet omul şi planul lui de la Ierusalim, l-a trezit la o viaţă nouă. A-l fi oprit doar din calea prigonirii creştinilor era un fapt minunat, a-l fi făcut însă din persecutorul fanatic, apostolul incomparabil care a fost Sfântul Pavel ,a fost un act al grației divine.

Născut şi crescut în casă de iudei înstăriţi şi foarte credincioşi,educat în râvna şi pasiunea legii strămoşeşti, învăţat de mic tot ce putea să înveţe în casă şi la sinagogă un copil aşa de bine înzestrat al unor părinţi aşa zeloşi pentru credinţa lor, între eleni, destinat pentru cinstita carieră de rabin şi trimis pentru aceasta la cel mai mare al vremii, celebrul Gamaliel[3], la Ierusalim, format şi distins în tovărăşie şi concurenţă cu alţi colegi, cei mai buni ai neamului şi ai credinţei lui, era stăpân pe ştiinţa Legii, pe metodele şi tehnica interpretării, pe toată teologia şi posesiunea spirituală a iudaismului, ca drept, morală, doctrină şi istorie, virtuos al analizei, al argumentării, al mânuirii gândului şi cuvântului. Cu inteligenţa sa rară, ageră, pătrunzătoare şi inepuizabilă, cu o memorie naturală şi bine exercitată, care reţine fidel cuprinsul cărţilor sfinte şi pe al învăţăturii orale a lui Gamaliel, desăvârşit în exegeza întregului învăţământ iudaic, Saul era cel mai strălucit discipol al celui mai strălucit rabin. Prin fire şi prin educaţie, el era întruparea legalismului şi idealului religios şi moral al neamului său, o capacitate, o glorie şi o speranţă a lui Israel. Saul avea calităţile intelectuale ale unui geniu, învăţătura şi dexteritatea unui rabin,mândria religioasă şi naţională a neamului întreg[4].

Uriaşă personalitate şi nesecat izvor de potenţe şi de virtuţi, acest fariseu transformat din persecutor în apostol, ale cărui puteri sufleteşti au fost înzecite şi sublimate în slujba lui Hristos, Pavel nu mai este el, un om slab şi păcătos, un om singur şi dezarmat în faţa unei lumi întregi vrăjmaşe, Apostolul Neamurilor, este un hristofor: un om care poartă în sine pe Hristos; mai mult: un om care trăieşte pe Hristos, în care trăieşte anume, nu el, ci Hristos: „Şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel Ce trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Meritele Sfântului Pavel, ca Apostol, sunt excepţionale, ca şi chemarea şi personalitatea lui. El a scos creştinismul de sub tutela şi servitutea Legii, sub care îl ţinea curentul iudaizant, a înţeles şi a exprimat cel mai bine caracterul de religie nouă, independentă, suverană,mântuitoare prin jertfa lui Hristos.

Apostolul Pavel a fost şi primul scriitor creştin, cel mai original şi mai puternic între apostolii scriitori: scriitor nu de profesie literară, ci de misiune creştină. Cuvântul lui scris era un mijloc de acţiune, era fapta de apostol, de organizator, de părinte şi de păstor al credincioşilor: e sfat, îndemn, mustrare, mângâiere, îmbărbătare, recunoştinţă, mulţumire, e grijă şi bucurie de misionar, în forma cea mai personală şi mai intimă a scrisului, care este epistola. În epistolele sale sunt oglindite şi luminate cu multă măiestrie, dar psihologic şi prezenţă de spirit, situaţii, comunităţi, chipuri creştine.

Bătut,prigonit,închis nu o dată pentru Cristos ,în virtutea cetățeniei romane pe care o deținea cere să fie judecat de către Cezar. Ajuns la Roma după mai multe peripeții, este judecat și i se rezervă o moarte mai nobilă:decapitare prin sabie . Nimeni nu i-a zugrăvit personalitatea Sfântului Apostol Pavel, mai bine decât Sfântul Ioan Gură de Aur în cele şapte cuvântări de laudă. Elogiul lui retoric, bogat în comparaţii şi figuri de stil exprimă adevărul istoric: „Ce limbă va putea reuşi să-i rostească lauda? Când tot ce e bun în oameni s-a cuprins într-un singur suflet, şi toate cu prisosinţă, şi nu numai al oamenilor, ci şi ale îngerilor, cum vor ajunge la mărimea cuvenită laudei lui ? ... Dacă e ceva de admirat la profeţi, patriarhi, drepţi, apostoli,martiri, toate acestea le-a avut Pavel cu prisosinţă, mai mult decât oricare dintre ei. El a întrecut pe toţi oamenii, pe magi şi pe filosofi, a fost mai tare decât aurul şi diamantul, a trăit martiriul zilnic, a urmărit ruşinea şi acasă pentru propovăduire mai mult decât noi cinstea; moartea, mai mult decât noi viaţa, sărăcia, mai mult decât noi bogăția[5]”.

I. 2 Tesalonicul din timpul Apostolului Pavel

Tesalonicul era o cetate importantă, capitala celei de-a doua regiuni a Macedoniei . Era așezat în punctul cel mai înalt al Golfului Thermaic, cunoscut acum sub numele de Golful Tesalonic. Șoseaua Egnațiana sau Via Ignațiană, care lega Răsăritul cu Roma, trecea prin acest oras. Poziția favorabilă și portul minunat al Tesalonicului contribuiau la importanța comerciala a orașului. Poate din acest motiv exista o mare colonie iudaica și o sinagogă (Faptele Apostolilor 17,1). Orasul, numit acum Salonic, este unul din cele mai importante centre comerciale din Grecia de Nord. În plus, prezintă un mare interes arheologic, deoarece arcul de triumf de pe fosta Via Ignația încă mai stă în picioare, amintind de gloria și puterea Romei.
Primul contact al lui Pavel cu Tesalonicul a avut loc în a doua sa călătorie misionară, îndată după ce a plecat din Filipi (Faptele Apostolilor 16,40; 17,1). Deoarece metoda lui de evanghelizare era să predice mai întâi în orașele importante și în felul acesta să facă din ele centre de răspândire a Evangheliei pentru orașele și satele învecinate, împreună cu însoțitorii lui a mers de la Filipi direct la Tesalonic, fără a se opri să predice în orasele Amfipoli și Apolonia. Știind că mai întâi trebuie să ia contact cu iudeii din Tesalonic, timp de trei săptămâni la rand Pavel s-a dus la sinagogă,  prezentând conaționalilor săi marile adevăruri ale Evangheliei. Maltratarea de care avusese parte de curând în Filipi nu-l intimidase, și în puterea Spiritului  Sfânt a prezentat profețiile mesianice ale Vechiului Testament și a arătat împlinirea lor în Isus. Unii dintre ascultatorii iudei l-au crezut (Faptele Apostolilor 17,4) și multi „greci temători de Dumnezeu” ( Faptele Apostolilor 17,4) au acceptat solia lui. Printre credincioșii din Tesalonic erau și „multe femei de frunte” (Faptele Apostolilor 17,4).  
E probabil ca misionarii să-și fi continuat lucrarea pe o perioadă mai lungă decât cele trei săptămani amintite aici, deoarece Pavel spune că pe când le predica Evanghelia a lucrat zi și noapte pentru a se întretine ( 1 Tesaloniceni 2,9), iar în epistola lui către cei din Filipi se referă la darurile pe care aceștia i le-au trimis pe când era în Tesalonic ( Filipeni 4,16). Lucrarea plină de succes a transformat invidia iudeilor într-o ură sălbatică care a stârnit cearta și l-a determinat pe Pavel să părăsească cetatea (Faptele Apostolilor 17,5.6). Se pare că după cele trei Sabate petrecute în sinagogă Pavel a continuat să predice în casa lui Iason (Faptele Apostolilor 17,7). Se pare ca a avut un succes deosebit printre greci, deoarece se pare că biserica din Tesalonic era compusa mai ales din persoane dintre neamuri[6].
Violența gloatei, stârnită de iudei, a adus lucrarea de predicare a lui Pavel în atenția autorităților romane, dar magistrații nu au acceptat acuzația că apostolul era vinovat de trădare prin prezentarea doctrinei împărăției viitoare a lui Hristos. Ca Pavel și însoțitorii lui n-au fost îndepărtați oficial din Tesalonic și nici nu li s-a interzis să se mai întoarcă este evident din faptul ca apostolul a găsit că este necesar să explice bisericii motivul pentru care nu s-a mai întors (Faptele Apostolilor 17,18) și din faptul ca Timotei s-a întors în acest oraș (cap. 3,2). Totuși creștinii de acolo se pare ca s-au gândit că lucrul cel mai bun pentru Pavel era ca el și însoțitorii lui să părăsească cetatea pentru un timp[7]. Astfel, evangheliștii s-au dus la Berea, o cetate la o oarecare distanță înspre sud-vest. Aici Pavel a predicat din nou în sinagogă și printre acesti iudei, iubitori ai Scripturilor, el a avut un succes mai mare. Vestile despre noua sa activitate au ajuns curând la iudeii din Tesalonic și i-au provocat la acțiune imediată. Ei s-au grăbit să vină în Berea, și din nou au ațâțat gloata împotriva misionarilor (Faptele Apostolilor 17,10–13). Pavel a fost trimis de către prieteni la Atena, dar însoțitorii lui au rămas în Macedonia. Stând în Atena, apostolul își dorea foarte mult ajutorul lor, și i-a așteptat sa vină acolo (Faptele Apostolilor 17,16). Se pare ca Timotei a venit mai târziu la Atena și apoi  a  fost  trimis  înapoi  de  către Pavel la  Tesalonic pentru a-i  incuraja  pe  noii credinciosi și pentru a aduce vești despre starea lor ( 1Tesaloniceni 3,1.2.6).
Dupa ce a primit raportul lui Timotei, apostolul a scris prima lui scrisoare către tesaloniceni. În manuscrise datând din secolul al V-lea apare la sfârsitul acestei epistole declaratia ca ea a fost scrisa din Atena. Presupunerea aceasta este dedusă probabil din cap. 3,1–2. Totuși, din cap. 3,6 reiese clar faptul că 1 Tesaloniceni n-a fost scrisă până Timotei nu s-a întors din Macedonia, și potrivit cu Faptele Apostolilor 18,1.5, Pavel se afla pe atunci la Corint. În consecință, se pare ca cea mai bună concluzie este că 1 Tesaloniceni a fost scrisă acolo și că din punct de vedere cronologic a fost prima epistolă scrisă de Apostolul Pavel.

II. Taina învierii și învierea morților

II.1 Taina învierii-fundamentul predicării Apostolului Pavel

Învierea lui Hristos este evenimentul central al istoriei, singurul care dă sens existenţei omului căzut din demnitatea originară. Învierea este cheia înţelesului devenirii lumii în timp şi al împlinirii ei într-un “cer nou şi un pământ nou”(Apoc. XXI, 1).Parafrazând pe Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni XV, 15-16), Părintele Dumitru Stăniloaie spune:„dacă n-ar fi învierea, dacă am muri generaţie după generaţie după ce ne naştem, ce sens ar avea existenţa? N-ar avea nici un sens. Şi nu numai existenţa noastră ca oameni, ci existenţa întregii lumi, a întregului cosmos”[8]. Pasajul din 1 Tesaloniceni prezentat de Pavel ne arată că lucrarea de creație nu-i făcută la întâmplare, ci este opera lui Dumnezeu, Cel tripersonal, care are iubirea în Sine şi care nu a creat pe oameni doar pentru câţiva ani , iar după aceea să-şi piardă identitatea existenţei în ciclul nesfârşitelor „reîncarnări”, ci i-a făcut pentru ca fiecare să fie fericit în veci. Hristos a transformat crucea din instrument de tortură în altarul jertfei iubirii Sale faţă de lume, prin învierea Sa, El ne-a adus biruinţa asupra morţii şi garanţia învierii noastre cu acelaşi trup pe care l-am purtat în viaţă (I Cor. XV, 20-23). Aşadar, prin învierea lui Hristos ni se arată în ce scop a fost creată lumea şi care este sensul ei.

Învierea Domnului este deci punctul culminant al Revelaţiei şi sensul ei profund, adică acela al comunicării eterne dintre oameni şi Preasfânta Treime. Căci „la această comuniune eternă a noastră cu Sfânta Treime se ajunge prin Înviere. În învierea lui Hristos e activă şi se revelează din nou, într-un mod şi mai vădit, întreaga Treime, rămânând astfel descoperită în vecii vecilor, pentru o comuniune deplină cu noi”[9].

Învierea Domnului este,  cheia de boltă a întregului edificiu dogmatic şi spiritual al creştinismului şi fără învierea Lui zadarnică ar fi şi propovăduirea şi credinţa noastră (I Cor. XV, 14). Mărturisirea aceasta este izvorul acelei puternice note de bucurie şi triumf, atât de caracteristice psihologiei creştinilor din perioada primară. Până astăzi, inscripţiile din catacombe răspândesc acestă bucurie şi încredere în viaţa veşnică, pe baza mărturiei Apostolilor că “Dumnezeu L-a înviat dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea, ...Căruia noi toţi suntem martori.”(Fapte, II, 24 şi 32). Martirii primelor veacuri aveau drept imbold al elanului lor mărturisitor adevărul Învierii. Este elocventă în acest sens rugăciunea Sfântului Policarp în faţa supliciului: “Îţi mulţumesc Ţie Doamne, că m-ai învrednicit să ajung această zi şi acest ceas şi să particip împreună cu mărturiile Tale la paharul Hristosului Tău spre înviere la viaţa veşnică cu  trupul şi cu sufletul, în neprihănirea Spiritului Sfânt.[10]”

Aşadar,din punct de vedere creştin și privind lucrurile prin ochii Apostolului, viaţa omului pe pământ nu are sens decât numai dacă este trăită în perspectiva învierii. Prin învierea lui Hristos s-a arătat începutul lumii viitoare, lume care va învia şi se va înfăţişa la Judecata universală. De aceea, opera Apostolilor şi a urmaşilor lor trebuie să pregătească pe tot omul ce vine în lume pentru o stare de vrednicie deosebită:„starea de a fi părtaş al acelei lumi, deocamdată încă ascunsă omeneştilor noastre priviri şi înţelegeri. Ea e o realitate a viitorului şi prezentul, cu actualitatea lui spirituală, se proiectează dinamic în cadrul acesteia. Cu alte cuvinte, învierea lui Hristos anticipează noua lume a lui Dumnezeu”,[11] adevăr pe care îl mărturiseşte Sfântul Pavel: ”Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”.(I Cor.15, 20-22).

II.2 Învierea morților:element al evenimentelor finale în predicarea Apostolului Pavel

În epistolele sale,Pavel,vorbind de „plinirea vremii” și de „sfârșitul veacurilor” ne vorbește despre inaugurarea erei Cuvântului Întrupat. În gândirea lui Pavel eshatologia,timpul evenimentelor finale, epoca creștină și timpul prezent sunt puse la viitor:„….vor învia”.Cristos a biruit moartea spirituală,a coborât în locuința morților ridicând de acolo pe cei ce zăceau ,rămânând de înfăptuit numai înfrângerea morții fizice a celor pe care i-a creeat, lucru ce se va realiza prin victoria finală a Fiului Omului asupra vrășmașului .Urmându-l pe Pavel,viața pe pământ nu are o mare însemnătate pentru că ea ascunde lumina Împărăției. Singura viață adevărată este viața în Cristos. Moartea fizică își păstrează caracterul tragic dar înconjurat de o bucurie senină,Pavel îi numește pe morți ca fiind cei adormiți(I Tes 4,13) spre lauda lui Cristos,laudă în care moartea nu mai este îndurată ci acceptată,un act consimțit care aduce cu sine asemănarea divină[12].

Credința în înviere reprezintă condiția aderării la ceștinism. Pavel scrie Corintenilor:„Iar dacă Cristos nu a înviat,zadarnică este credința voastră”. Învierea predicată de Pavel, nu numai că îi deruta pe mulți ce credeau că trupul este o închisoare a sufletului dar ea reprezintă temeiul predicării lui Pavel care,în epistolele sale ,ne prezintă trupul uman și  înviat al Domnului ca o garanție a celor ce urmează lui Cristos .Învierea lui Cristos este garanția învierii oamenilor ,în virtutea solidarității cu El,deoarece Domnul și-a asumat condiția umană până la moarte:„Iar Dumnezeu Care a înviat pe Domnul,ne va învia și pe noi prin puterea sa.”(I Cor 6,14) .

Trăind în lumina învierii Domnului, cu toate sensurile sau consecinţele logice care derivă din ea cu privire la mântuirea lumii, creştinii din Tesalonic și Corint au înţeles prin predicarea lui Pavel că ,preocuparea fiecăruia dintre ei trebuie să fie aceea de a rămâne în comuniune iubitoare cu Hristos prin împlinirea poruncilor Lui. Încredinţaţi făgăduinţei Domnului că este cu ei în lume până la sfârşitul veacurilor (Matei XXVIII, 20), prin Spiritul Sfânt, în Biserică, adevăraţii creştini accentuează în mod esenţial preocuparea faţă de sfârşitul vieţii lor pământeşti care poate veni prin surprindere, în orice clipă şi care este determinant pentru starea în care se vor afla dincolo de moarte şi la marea judecată când se vor întâlni cu Hristos faţă în faţă. Adevărul Învierii dă valoare omului pentru eternitate, afirmându-i libertatea  aici şi acum, dar făcându-l responsabil faţă de destinul lui veşnic.

Concluzii

Moarte și înviere. Doua realități care au preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri cât și pe creștinii primelor veacuri. Nu este o temă uitată ci una de mare actualitate creștina, asta și datorita celui ce scris texele pe care le-am analizat în palidul nostru studiu,cât mai ales a Celui ce este prezentat în ele:Domnul Isus Cristos. Mormântul gol al Mântuitorului Înviat ,reprezintă o formă a garanției învierii noastre dar mai mult ,și scriu aceasta cu tristețe,este un obiect de dispută a unor culte. Dincolo de mormânt este realitatea învierii Domnului Cristos și a noastră pe care Pavel o privește ca taină.„Taina aceasta mare este…”(Ef 5,32) o taină, care copleşeşte raţiunea şi ştiinţa. Învierea lui Hristos este Marea realitate care scapă oricărei analize ştiinţifice şi oricărui criteriu istoric. Ea este împlinirea speranţei de veacuri a lumii pentru că Hristos a dezvăluit taina morţii dând omului singurul răspuns şi singura soluţie în faţa naufragiului: „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Cor. XV, 20).

Pr. Gabor BALINT

Duminica Tuturor Sfinților a fost,pentru credinticioșii parohiei noastre ,o duminică a bucuriei spirituale deoarece trei fetițe ,Gabor Maria-Emanuela,Gabor Timoteea-Caterina și Moldovan Alina-Teodora au primit pentru prima dată ,după pregătirea necesară,  Sfânta Împărtăşanie  într-un cadru solemn, însoţite fiind de cei dragi şi de întreaga comunitate creştină.Sfânta Liturghie a fost prezidată de părintele Flavius Miheț,paroh al parohiei Târgu-Mureș 1,care în cuvântul său de învățătură a chemat la sfințenie nu doar copiii ci și mamele folosind o chemare a episcopului martir Ioan Suciu:„Mamelor sunteți chemate să umpleți cerul cu sfinți ”.A fost un cuvânt ce a rezonat puternic în inima bunilor noștri credincioși care au putut vedea prin cuvintele părintelui Flavius impactul deosebit pe care îl are Sfânta Euharistie în viața de zi cu zi,de felul în care Isus Euharisticul se îngrijește în fiecare zi de noi și mai ales cum ne transformă  El din copii în sfinții de care are nevoie .

După terminarea Sfintei Liturghii și a programului pregatit împreună cu Varga Alexandra,catehetul parohiei noastre,fetițele au primit binemeritatele diplome care să le aducă aminte peste ani de acest moment fericit de la Prima Sfântă Împărtăşanie împreună cu îndemnul de a merge mereu pe drumul vieții alături de Isus,prietenul de care avem mereu nevoie.Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această frumoasă sărbătoare și Îl rugăm pe Isus ,veșnicul Arhiereu ,să reverse din belșug darurile sale asupra acestor copii  iar pe noi,membrii acestei comunități, să ne învrednicească de a lucra cu spor în via Lui.

A consemnat
pr. Gabor Balint Gabriel