Apartinand Trupului Mistic al Domnului Nostru Isus Hristos care este Biserica , credinciosii din Parohia  Moisa cu hramul “Neprihanita Zamislire”,judetul Mures,isi impartasesc pe aceasta cale amintirile lor sfinte despre tot ce au trait si au  suferit in prigoana .

Daca ar fi sa se scrie o istorie a rezistentei  crestinilor  Greco-catolici  din satul Moisa (com. Glodeni ,  jud.Mures),ar trebui sa constituie un exemplu de tarie in credinta pentru  noi toti. In aceasta mica localitate , inconjurata de dealuri si paduri , atestata ducumentar inca din sec.XIII-lea,s-a dezvoltat armonios o populatie romaneasca  cu obiceiurile preluate parca de la  daci si romani.

Erau cu totii Greco-catolici cand a dat peste ei cataclismul communist , aveau o bisericuta de lemn care exista si astazi,atunci , cand libertatea credintei le-a fost brusc  curmata .

Iata-ne intr-o asa zisa libertate,lipsita in multe localitati de bisericile  si altarele noastre sfinte! Biserica lui Hristos nu este construita din fier , beton si caramida. Ea este vie si suntem unul fiecare dintre noi.Acest lucru nu inseamna ca noi vom renunta la bisericutele noastre de lemn , piatra sau la frumoasele noastre catedrale. Nu, niciodata ! Ele sunt ale noastre!

Moisa e un sat obisnuit ca altele din Campia Transilvaniei a carui istorie se pierde  in indepartarea timpului. In anul 1700 populatia de aici din libera convingere impreuna cu preotul  lor se reintorc la  credinta  strabuna  prin  unirea cu  Biserica  Romei. In anul 1733 o veche  statistica  cunoscuta  sub denumirea ”Conscriptia Episcopului Ioan Inocentiu Micu” inregistra  95  de  suflete  Greco- catolice, numarul  lor  ajungand  la  114 pe timpul  Episcopului  Petru  Pavel  Aron prin 1750. In comunitatea Greco-catolica s-au succedat multi preoti  dupa cum urmeaza: Ioan Lupu(1733);Elie Varhegyi(1869); Ioan Varhegyi(1869-1897);Augustin Aldea(1897);Nicolae Porav(1898-1932); Friciu Grigore(1933-1938);Dumitru Poptamas(1938-1948)-(1948-1996);Contiu Ioan(1948-1991);Dogaru Grigore(1948-1996);Ioan Farcas(1995-1998),Mugurel Sipos (1998-cat va dori Dumnezeu)   .

Preotul Nicolae Porav in timpul pastoriei sale, participa cu un numar de credinciosi la Adunarea Nationala de la Alba-Iulia ,1 Decembrie 1918, adunare ce a proclamat Marea Unire a poporului  roman.

Dupa moartea preotului Porav, parohia Moisa este incredintata parintelui Friciu Grigore intre anii 1933-1938. In scurta perioada in care a pastorit aceasta comunitate ,reuseste sa-si educe credinciosii dupa morala crestina,transpunand in fapte credinta lor.Cu  severitate si daruire totala reuseste sa-I formeze pe oameni in asa fel incat usor se puteau deosebi de locuitorii din alte sate,deoarece aveau o traire crestineasca buna si intodeauna isi aratau bunatatea fata de semenii lor.

O caracteristica a locuitorilor acestei asezari (“uitata de oameni ,dar iubita de Dumnezeu”) a  fost buna intelegere , armonie,  traire crestineasca , manifestata indeosebi in duminici si sarbatori , cand mica bisericuta de lemn , devnea  neincapatoare , crestinii manfestandu-si  astfel  unitatea de credinta,  incredere , armonie si intelegere , glasul lor aducand  rugaciune si imnuri de lauda lui Dumnezeu.  La altarul bisercutei  de lemn , in orice ora din zi  puteai  gasi suflete  in  adorarea Sf.Sacrament.

La altarul acestei bisericute au ingenuncheat multi  preoti buni si sfinti dupa Inima lui Isus , care veneau pentru tinerea exerctiilor spirituale.Printre acestia amintim:

I.P.S. Ioan Suciu ,martir al bisericii noastre ,care si-a jertfit viata in groaznica inchisoare de la Sighet    Nicolae Pura , vicar general al Episcopiei de Cluj-Gherla,autor al “Simfoniei  Mariei” Popa Eugen, profesor de teologie Iosif  Pop,vicar al bisericii, ramas sub ocupatia hortista un adevarat parinte pentru toti romanii din ardeal indiferant de confesiune.

In aceasta  atmosfera de unitate in credinta,  pastoriti  de  preotul  Poptamas Dumitru ; din anul 1938 cand  I s-a incredintat aceasta parohie  in urma plecarii parintelui Friciu ca professor de istorie la Blaj; armonia satului este crunt lovita de scoatere in afara legii a credintei Greco-catolice(a bisericii).

Bisericuta de lemn a fost furata  in anul 1948,de catre comunismul ateu in cardasie cu asa-zisa sora,Biserica Ortodoxa.

Aceasta bisericuta de lemn,ridicata de mosii si stramosii nostri , era bisericuta satului Moisa, unde toti erau  Greco-catolici.In acest sat n-a existat nici un suflet care sa apartina altei confesiuni.

Semnificativa  este situatia  din satul Moisa  unde  pentru  inceput 400 de credinciosi au refuzat sa treaca la ortodoxie .

De sarbatoarea  Sf.Dumitru  26 octombrie  1948, in timpul Sf.Liturghii, parintele  Poptamas  este anuntat ca afara il asteapta  doi  militieni.

Dupa  oficierea  Sf.Liturghii preotul  impreuna  cu credinciosii  cere  ajutorul  Sf.Fecioare si  al Mantuitorului  ca sa le dea  putere , curaj si ajutor  sa  primeasca cu blandete  ceea  ce va  trimite Dumnezeu . Dupa  un moment de reculegere au iesit cu totii afara unde militienii  ii cer sa treaca  la ortodoxie , altfel nu va mai putea intra in biserica si in timp de 24 ore sa elibereze casa parohiala. Credinciosii  de teama de a nu fi arestat parintele il insotesc pana la casa parohiala unde il astepta cei 7 copii,urmand dupa anul 1948 sa se nasca ultimii doi .

A urmat un lung calvar, atat pentru preot ,cat si pentru  turma sa.Refuzand  trecerea  la ortodoxie  in timp de 24 de ore a fost evacuat din casa parohiala impreuna cu familia in plina iarna.

In ajutor  i-a sarit credinciosul  Iuliu Ceusan , oferindu-i  casa modesta  compusa  din doua  camera.Familia sa retragndu-se in bucataria de vara.

Cu  toate  masurile si constrangerile autoritatilor, dupa o perioada de sase luni opt familii au trecut la cultul orthodox, primul fiind invatatorul Radovici Ioan, care a fost amenintat ca va fi  dat afara din invatamant  daca nu va trece la dreapta credinta.

Parintele  Poptamas  si-a  pastorit  turma  cu raspunderea  si  juramantul  care il  implica  credinta  si  profesia  sa .Aceasta parohie a fost favorizata  oarecum  fara  intentie, pentru ca preotul Poptamas  nu  a fost fortat sa-si  paraseasca  satul, fapt care a dat mare curaj credinciosilor.

Puterea  neobisnuita  a  rezistentei  Greco-catolicilor din Moisa  a  crescut  in momentul  in care s-au retras in sat preotii rezistentei: Ioan Contiu care avea frati si surori acolo si Dogaru Grigore a carui sotie era din Moisa . Primul a stat aici doua luni , iar al doilea doi ani , desfasurand cu parintele Poptamas o lupta indarjita contra unificarii cu biserica ortodoxa , oficiind Sf. Liturghii prin case particulare si prin padure.Astfel  in anul 1949 cu ocazia Sarbatorii Invierii Domnului s-au celebrat trei   Sf. Liturgii in 3 locuri diferite. Una in padurea Botocului savarsita de parintele Poptamas , alta in padure la Titinisa clebrata de parintele Contiu , iar  a treia  oficiata de parintele Dogaru in casa socrului  acestuia. La  Sf.Liturgii din paduri au participat tinerii si familiile mai in putere cantand  “Cristos a inviat!” de se auzea  pana in sat , iar la Sf. Liturghie savarsita de pr.Dogaru au participat batranii.

Comunitatea  Greco-catolica din Moisa  a rezistat si datorita activitatii depuse de doua calugarite ---- Oltean  Ana si Ceusan Rafina----- care au imbratisat Ordinul “TERTIARILOR  FRANCISCANI “.

Reuniunea   Mariana  infiintata  in  aceasta parohie a avut un rol foarte important , marianistele  desfasurau un intens program de rugaciune in locuri diferite si la ore diferite.

Sf.Liturghie in aceasta perioada a fost celebrate  in casele familiilor: Chetan Ioan ; Oltean Ana ; Moldovan Augustin ; Contiu Alexandru ; Suciu Marioara ; Bocicor Ioan a Valerii  si  Palcu Ioan. Participarea la Sf. Liturghie  era completa  pentru  credinciosi  atunci  cand se  spovedeau  si  se  impartaseau,lucru  nelipsit in aceasta perioada.

Cu  sfintenie s-a pastrat pana astazi traditia de a te impartasii  primele vineri din luna inchinate Preasfintei Inimi a lui Isus si primele sambete din luna inchinate Presfintei  Inimi a  Mariei.

Roadele  preotilor  nostrii s-au vazut atunci cand credinciosii au fost  pusi la incercarea de a-si  parasi  credinta. Iubirea  aproapelui era dovedita prin fapte , incat daca un credincios ar fi pierdut un obiect, cel  care-l  gasea  ii cauta stapanul  pana cand bunul ajungea din nou la propietar. Nu s-au dat uitarii in aceasta perioada  nici  buchetele  spirituale  oferite  lui Dumnezeu  pentru  ocrotirea  preotilor.

In  casele in  care se oficia  Sf. Liturghie se pastra cu sfintenie  SF. EUHARISTIE  intr-un  modest  chivot  in  fata  caruia se  faceau  ore  de  adoratie , se  intonau  imnuri  euharistice si mariane , se  recitau  Rozare  si  Paraclise , Acatiste si  Calea Sf. Cruci, dupa care credinciosii se impartaseau.

In  aceasta  parohie  au  avut  noaptea  botezuri , cununii , prohoduri  si Sf. Liturghii.

Dar situtia credinciosilor  Greco-catolici   a devenit tot mai tragica ajungand sa-si ingroape singuri mortii . Astfel  familiile: Ceusan Lazar , Bocicor Ioan (de la Dosuri), Oltean Alexandru(de la Dosuri) -  in locul prohodului cu preot au recitat rozarul  acasa  langa  sicriu , apoi tatal a luat  sicriul  sub  brat ducandu-l  la cimitir unde  in urma unui alt rozar l-au inmormantat.In aceasta perioada preotul  Poptamas pentru a raspunde la cererile spirituale ale credinciosilor era  insotit de cate o calauza cum ar fi:  Ceusan  Rafina ; Oltean  Ana  sau  Rosca Vasile.

In 2 februarie 1951 Pr. Dogaru Grigore este arestat pentru “ delict  de activitate  dusmanoasa  contra  regimului  communist” si eliberat la 3 octombrie 1952 .Revenit in Moisa  a  fost  obligat  din 2 in 2 saptamani  sa  se prezinte  la  postul  de  militie din Paingeni  pentru  interogatoriu  si  felurite  verificari.Ulterior  acesta  se  muta  in Tg. Mures  , dar nu renunta la credinciosii din Moisa  acestia  fiind   primiti  sa  asiste la  Sf. Liturghie  pe  care o celebra la dansul acasa.

Parintele  Poptamas  este  sistematic  vizitat de  prelati ortodocsi si reprezentanti  ai securitatii , pentru al  abate  de  la  credinta catolica , atat pe el ,cat si pe  credinciosi.  In repetate randuri a fost amenintat cu inchisoarea; de fiecare data arestarea provizorie era de scurta durata –a fost dus la santierul de munca fortata de la Fantanele , iar sotia invatatoare in Moisa si Merisor a fost scoasa din invatamant  pe  motiv  ca “pactizeaza cu chiaburii”.Si pentru  ca  pedeapsa  preotului  Poptamas  sa fie completa,fiul sau Ioan in varsta de numai 16 ani a fost inchis la mina de plumb din Cavnic pentru ca ar fi scris lozinci antisovietice , anticomuniste in scoala ,in anul 1953.

Preotul  Poptamas  chiar  daca in anul 1958 se angajaza la Intreprinderea de constructii  din Tg. Mures  vine  la  sfarsit de saptamana  acasa la familie si la credinciosii sai pentru a le administra noaptea  cele  spirituale, intorcandu-se  luni  dimineata  la  munca. Spre sfarsitul aceluias an se muta la Remetea , dar  nu-si  uita credinciosii ,venind  sa  oficieze slujbe secondat de parintele  Dogaru Grigore  si  Contiu Ioan .

In aceasta parohie , in timpul de asa-numita “Quasi toleranta” , anii 1987-1989 , Eminenta  Sa , Cardinalul nostru ,I.P.S. Alexandru  Todea , Mitropolitul Blajului , a avut indrasneala sa efectueze primele iesiri in mod public , la celebrarea  Sf. Liturghii si inmormantari.

In prezent comunitatea este pastorita  de preotul  Mugurel  Sipos , care duce mai departe ceea ce au inceput inaintasii sai,pastrand cu sfitenie toate obiceiurile comunitatii.

Pe aceasta cale aducem  multumiri tuturor credinciosilor Greco-catolici din Moisa pentru devotamentul pe care l-au avut si il au fata de biserica Romei.

Ar  fi  multe  de  spus  despre  suferintele  credinciosilor  greco-catilici  din Moisa , insa un lucru trebuie subliniat: daca  aceasta comunitate a rezistat prigoanei comuniste , se datoreaza faptului ca au avut preoti  foarte  buni  si  devotati  credintei  catolice.

IATA  CA  GRAIURILE TAINICE A LUI DUMNEZEU SOPTEAU ‘’SE APROPIE CESUL LIBERTATII!”


Zorii libertatii se arata dar credinciosii Greco-catolici  din Moisa nu isi primesc bisericuta furata.

Bucuria  libertatii din  decembrie  1989 nu le-a  fost  deplina  deoarece   le  lipsea  lacasul de cult, bisericuta, preluata de cei  care  au  imbratisat  religia  ortodoxa. Cu toate acestea ei nu  s-au  descurajat.

Initiativa  a  apartinut  preotului  Grigore  Dogaru ,care nu de mult timp a trecut la  cele  vesnice .

Astfel   credinciosii ,  impreuna cu parintele Grigore Dogaru,amenajaza o capela in curtea casei parintesti  a sotiei parintelui, in vecinatatea  bisericutei de lemn. Erau fericiti ca aveau unde sa se roage ,considerau aceasta capela la fel de mareata ca si Bazilica Sfantului Petru de la Roma,intrucat pe altarul ei trona acelasi Dumnezeu,Isus Hristos Euharisticul.

Era foarte placut amenajata cu icoane, calea crucii si un altar cu flori proaspete,insa devenea tot mai neincapatoare.

Incetul  cu  incetul  acea  mica colina din apropierea  vechii biserci , unde se afla capela , devine locul de inaltare a noii biserici . Acum  se implinea , nu cu putine  eforturi din partea  credinciosilor , o dorinta  mai veche , adica ridicarea unei noi biserici in sat.Si pentru ca totul sa fie desavarsit se construieste  si  Grota  Sfintei  Fecioare  Maria dupa  modelul din Lourdes (Franta),iar langa aceasta  Monumentul Eroilor,constituind un ansamblu  de pioasa amintire , meditatie  si  rugaciune .

Biserica  noua  este  dedicata  Fecioarei  Maria purtand  hramul “ Neprihanita  Zamislire “ .

In acest an s-au implinit zece ani de la sfintirea acestui frumos lacas de cult. Multi dintre  credinciosii  ce au participat la ridicarea acestui frumos lacas au plecat la cele vesnice, impreuna cu preotul lor drag Grigore,din inaltul cerului ei se bucura pentru cei ce au ramas  sa le continue lucrarea pe care ei au inceput-o.

Lucrarea lor va dainui vesnic si va fi pastrata cu sfintenie de cei ce au ramas.


“DOAMNE  NU TE  INTREBAM  DE  CE  NE-AI  LUAT-O  CI  ITI  MULTUMIM  PENTRU  CA   NE-AI  DAT-O”

Sf.Augustin

Credinciosii  Greco-catolici din satul Moisa care acum  25-35-45 de ani erau copii isi amintesc cu drag  de Oltean Ana(matusa Aniscuta),care i-a primit timp de  42  de ani de prigoana comunista in casuta dansei, singura ramasa in sat din vechile casute acoperite cu paie pana in 2 mai 2008.

Casuta ei a fost pentru copii si zeci de adulti “Pestera Viflaimului nostru” in care s-a nascut in mod sacramental Isus Hristos.

In fata chivotului de pe umilul altar imprivizat , impodobit  vesnic  cu  flori naturale  si  imbracat  cu  cele  mai  valoroase fete  de masa  tesute chiar  de mana  matusei s-au facut Ore de adoratie ,Rozare , Paraclise si Acatiste cantate.

Aici au celebrat Sf. Liturghie cu multa dragoste ,in fata zecilor de credinciosi ramasi fideli credintei catolice , parintele Poptamas Dumitru , Dogaru  Grigore , Contiu Ioan.Alaturi de dansii s-au varsat multe lacrimi de bucurie , aducand in dar Mantuitorului, nu aur ,smirna si tamaie , ci inimile lor curate dupa spovezile facute pana noaptea tarziu.

Aceasta modesta casa,care a gazduit aproape o jumatate de secol “ Taina Sfintei Euharistii” era pentru toti o adevarata capela , ce o gaseai deschisa la orice ora din zi pentru a putea intra oricare credincios catholic in vizita la Presfantul Sacrament macar pentru cateva momente.

Matusa isi marturisea credinta fara frica , avea o supunere totala fata de autoritatea bisericeasca; instruia aproapele prin pilde bune dupa sfatul preotilor. Mereu spunea celor din jur:”cine nu se fereste de greseli mici , incetul cu incetul va cadea in greseli mai mari.Trebuie traita fiecare zi  parca ar fi ultima din viata noastra , iar la sosirea serii sa ne bucuram ca am pertecut ziua asa cum se cuvine.”

In ograda ei in urma cu multi ani , tinerii asezati pe trunchiul unui frasin taiat au primit de la matusa  invataturile necesare pentru prima spovada , insotindu-I apoi alaturi de Lelea ( o alta mucenita a lui Hristos) pe drmul ce ducea spre parintele Poptamas , Dogaru,ori spre Biserica Romano Catolica din Tg. Mures,pentru a se bucura de taina spovedaniei si a Sf. Euharistii.Nu uita sa le amintesca tinerilor ca nu unui preot isi vor marturisi pacatele ci Bunului Dumnezeu. Astfel spovedindu-se cu un profund spirit de credinta , tinerii erau convinsi ca prin persoana preotului aveau sa vorbeasca cu Dumnezeu.

Cu totii o admirau cum se pregatea pentru a-l primii pe Isus Euharisticul.Dupa  impartasanie se ferea de vorba si se retragea intr-un colt al casei bucurandu-se de Dumnezeu.

A fost numita pe drept “invatatoarea  evlaviei “, deoarece arata tuturor calea cea sigura pe care sa mearga spre a ajunge la mantuire .

Imbratiseaza inca din timpul prigoanei “ORDINUL  TERTIARILOR  FRANCISCANI “ si primeste numele de sora Lucia.

Respecta cu sfintenie regula acestui ordin reusind sa recite oficiul pe de rost.Atunci cand deschidea vreo discutie vorbea numai despre Bunul Dumnezeu. Legile Sf. Biserici,sarbatorile si posturile erau tinute cu toata sarguinta , iar citirea cartilor Sfinte erea singura ei pasiune. A reusit sa uneasca intotdeauna postul cu rugaciunea.

Spunea ca postul este o mica cruce pe care corpul nostru o  daruieste lui Dumnezeu , este un sacrificiu care ne face mai umili , mai asemanatori cu cei saraci.

De multe ori spunea : “inima noastra e plina , prin post noi o golim pentru a-l putea primi pe Dumnezeu.” Cu asemenea  convingeri  a postit miercurea si vinerea numai cu paine si apa, timp de 15 ani, dupa cun dansa marturisea  in anul 2006 .

Intrebata daca recita cele trei rozare pe zi raspunde: „numai trei ? … doar rugandu-te poti intelege voia lui Dumnezeu si poti accepta suferinta cu bucurie.“  Spunea deseori “ voia Domnului sa se faca in toate , in tot ce fac in tot ce sunt .”

In zilele de duminica  dupa  ce recita impreuna cu tinerii Rozarul , Paraclisul ,Calea Sf. Cruci sau  Acatistul Maicii Domnului , ii placea sa-I asculte pe acestia citind din Vietile Sfintilor ,din  Aparitiile Sf. Fecioare la Lourdes ori Fatima sau din Sfanta Scriptura.

Vizita bolnavii alaturi de care se ruga ,apoi ii convingea  sa-si verifice starea sufletului inainte de a-si incheia  drumul pamantesc.

Nu uita de datoria de a se ruga pentru sufletele raposatilor care si-au luat zborul vesniciei spre purgator si care asteptau rugaciunile si faptele noastre bune ca sa ajunga cat mai repede in patria cereasca.   Astfel in luna noiembrie  inchinata sufletelor din purgator ,invita pe cei care doreau la ora 3 dupa masa,  ora la care a murit Isus pe cruce , sa recite  Rozarul Divinei Indurari , convinsa  ca Isus in timpul acelei ore nu va  refuza nimic sufletului care se roaga in numele Patimilor Sale .

Potivit cu sarea ei materiala nu uita sa faca pomana saracilor , invatand sa vedem  in persoana saracului pe Dumnezeu,caruia sa-I oferim macar o vorba buna  atunci cand vine la usa noastra , daca altceva nu avem.

Era fecioara ce facea parte din reuniunea mariana ,invoca mult mijlocirea Preacuratei, in mainile caruia si-a pus toata viata. Purta in buzunar sau cusut pe captuseala unei haine ce o imbraca zilnic “Scapularul  Maicii  Domnului “ primit de la pr.Chifor Liviu.

Fata de Inima lui Isus avea un cult deosebit , nelipsite erau  rugaciunile sale ce faceu parte din buchetul spiritual adus in dar preotului paroh.

Privind-o cum se ruga , copii isi inchipuiau ca asa se roaga sfintii in cer . Statea ingenuncheta cu mainile impreunate deasupra pieptului , cu ochii indreptati spre icoana sau sfanta cruce ,intrand in profunzimea rugaciunii  cu  multa  ardoare . A respectat aceasta pozitie cu sfintenie pana la o varsta inaintata cand din cauza durerilor de picioare ce le acuza,parintele Friciu ii interzice sa mai stea in genunchi la rugaciune.

Traia departe de petreceri ce nu erau pe placul lui Dumnezeu . De multe ori era invitata de vecine la ele; dar raspunsul era urmatorul: “ nu merg pentru ca unde-s personae multe acolo isi face loc barfa si asta nu-I place lui Dumnezeu .“  Stia bine ca limba este cel mai mare dusman al sufletului.

Matusa va ramane o amintire sfanta ; cu vorba blanda , senina si vesela, rabdatoare in necazuri ,statornica in fagaduinte  si  iertatoare  fata de cei care i-au gresit. Stia sa-si infranga mania prin blandete , zgarcenia prin darnicie si raceala prin evlavie .Iradia in jurul ei pace , pace ce nu este posibila fara iertare si impacare,spunea dansa.Cunostea cat de pretios este ceea ce e ceresc si cat de netrebnic ceea ce e pamantesc ,de aceea  face parte din “Asociatia unei morti bune .” Pentru ea clipa mortii este examenul supreme al vietii , clipa aceea are o mare valoare pentru ca de  ea depinde daca  ne vom lua zborul spre sanul lui Dumnezeu.

Indemnata de trainica ei credinta primeste Sf. Maslu  neastaptand  sa  ajunga in pragul mortii.

Insa din motive de sanatate la varsta de  89 ani , pe 16 aprilie 2008 paraseste casa parinteasca  facandu-si  simtita  prezenta  intr-un Centru Social din Tg. Mures. Si acolo a reusit sa sfinteasca locul cu rugaciunile ei . Unii dintre tinerii pe care i-a crescut in mod spiritual, au reusit sa se roage Sf. Rozar   cu ea . Spunea dansa : “sunt aici pentru ca sa se implineasca planul lui Dumnezeu cu mine . Aici cand cred ca mi-e mai greu , Dumnezeu intoarce lucrurile spre binele meu , pentru care ii multumesc. “

Intrebata de cine ii este dor tot ea spunea : “ mi-e dor de cer ; si-I multumesc Bunului  Dumnezeu ca m-a creat sa-l pot iubi si apoi ii cer mila ca sa-l pot vedea in fericirea vesnica atunci cand ma intorc din pelerinajul meu .”

Stia si spunea din tot sufletul : “Imparatia  Ta-I eterna-mparatie si stapanirea Ta ramane peste veacuri” (Ps.145-13),un astfel de Imparat a cautat intreaga viata si astfel de Imparat a obtinut .

A spus impreuna cu Sf. Agneza : “ Te-am laudat Doamne cu buzele mele ,te-am cautat din toata inima, te-am marturisit intreaga viata!”

Si Dumnezeu  vazand ca aceasta femeie din acest colt de sat , intr-adevar , doreste sa-L vada fata ctre fata ,i-a pregatit o zi minunata de plecare spre patria cereasca ; nu una de Paste , care e cea mai mare sarbatoare crestina , nu una de Craciun care e cea mai frumoasa si plina de bucurie, ci de Inaltara Domnului la cer, ca sa vada toti ce inseamna sa duci o viata aspra, dar frumoasa, sa duci o viata cu Hristos si pentru Hristos intre oameni ,asa cum a dus-o matusa Aniscuta (nu intr-o Manastire ).

Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat-o; si-l rugam sa-i faca parte de odihna vesnica in patria cereasca.

SIPOS Gabriela