,,Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis: Învățătorule, ce bine să fac ,ca să moștenesc viața de veci?El I-a răspuns:Ce bine?Bine este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viața veșnică păzește poruncile."(Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 19,16-17)

Plecând din Egipt spre țara pe care Domnul a promis-o fiilor lui Israel , Moise primește pe muntele Sinai Tablele Legii pe care erau inscripționate Poruncile Sfinte. Mănunchi de legi ,majoritatea negative, reprezentau și reprezintă și acum ,,reguli de comportament" pentru cei ce doresc să meargă pe drumul vieții alături de Creatorul lor. Printre cele 10 porunci ,atrage atenția porunca a-IV-a care,spre deosebire de celelalte porunci, nu este o poruncă negativă și care sună așa: ,,Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să trăiești mult și bine pe pământul pe care Domnul Dumnezeu îl va da ție."(Cartea Exodului cap.20,12)

Prima poruncă ne cere sa-L iubim în mod necondiționat pe Dumnezeu. A patra poruncă,tot o poruncă a iubirii, ne cere dragoste față de părinții care ne-au transmis viața și cunoașterea lui Dumnezeu. Dar ea ne poruncește să-i cinstim și să-i respectăm nu numai pe părinți, ci și pe toți aceia pe care Dumnezeu i-a investit cu autoritatea sa, spre binele nostru. Porunca cere să se acorde cinstire, dragoste și recunoștință bunicilor și străbunilor. Ea se extinde si la îndatoririle elevilor față de profesori și învățători , la indatoririle angajaților față de patroni ,la îndatoririle subalternilor față de șefi ,la îndatoririle creștinilor față de autoritațile statale și bisericești și a cetațenilor față de patria lor. Este singura poruncă de care Dumnezeu leagă o promisiune:,,....ca să trăiești mult și bine pe pământul pe care Domnul Dumnezeu îl va da ție! Într-adevăr ,respectarea acestei porunci ,pe lângă roadele spirituale ,aduce și mari roade temporale ,iar nerespectarea acestei porunci atrage după sine mari daune atât pentru indivizi cât și pentru comunitate.

Citim în manualele de Drept al familiei următoarea frază:„Familia este celula primordială a societații."Ea este întemeiată pe consimțământul soților ,rânduită spre binele lor și spre procrearea și educarea copiilor. Este locul în care copiii învață să-L cinstească pe Dumnezeu și să-și folosească în mod corect libertatea și mai ales este locul în care se regăsește cel mai frecvent dragostea umană cu cea divină. Familia creștină se întemeiază pe iubirea reciprocă dintre soți ,care are ca rod prețios copilul. Cuvântul iubire desemnează o gamă largă de înțelesuri și poate merge de la o iubire asemănătoare cu a îngerilor (iubire angelică), până la o iubire asemănătoare cu a animalelor(iubire pasională). Iubirea familală nu este nici angelică și nici pasională ci este o iubire specifică persoanei umane.

Dumnezeu ,creând bărbatul și femeia ,a întemeiat familia umană și a voit ca membri familiei sa fie persoane egale în demnitate. Demnitatea personală egală ce trebue recunoscută bărbatului și femeii în dragostea lor reciprocă și deplină face să apară limpede unitatea căsătoriei confirmată de Domnul.(Constituția apostolică Gaudium et Spes cap.49)

În lumea păgână, bărbatul ,prin faptul că este mai puternic fizic decât femeia, se considera superior femeii, astfel încât avea drepturi absolute asupra ei:putea să o cumpere, să o vândă, să o omoare...Concepția biblică este total opusă. Eva a fost creată ca Adam să aibă un ajutor și însoțitor asemenea lui,adică egal cu el. Chiar el zice:„...iată os din oasele mele și carne din carnea mea!"(Geneza,cap.2,23).În creștinism ,bărbatul și femeia sunt mădulare vrednice de aceeaș cinste și demnitate. Când viața de familie e întemeiată pe iubire reciprocă, imitând astfel dragostea dintre Christos și Biserică, dispare orice conflict, orice tensiune, orice complex de inferioritate, fiecare dintre parteneri fiind gata de sacrificiu unul pentru celălalt.

Egalitatea însă nu înseamnă egalitatrism sau nivelare. Ca persoane umane , bărbatul și femeia sunt perfecți egali în demnitate. În structura lor fizică și psihică ei rămân diferiți, după cum au roluri diferite , specifice în sânul familiei. Dacă bărbatul este capul, atunci femeia este inima familiei...(Pius XI). Egalitatea femeii cu bărbatul nu înseamnă masculinizarea femeii(femeia șofer de tir, femeia mecanic ,femeia strungar etc).Nu e vorba câtuși de puțin de a o ține pe femeie închisă între cei patru pereți ai casei ci de a recunoaște că unele munci sunt mai potrivite cu firea și capacitățile bărbatului și altele cu firea și capacitățile femeii. Tot odată femeia nu trebue să uite de marele dar al procreerii care însă este cu mult întrecut de educarea copiilor. Făcând aceasta femeia se va numi mamă iar prezența mamei în mijlocul familiei este absolut necesară pentru dezvoltarea fizică, psihică și mai ales spirituală a copiilor.

Tatăl și mama intr-o familie se numesc părinți ,iar educația morală și religioasă nu revine de drept doar femeii ci părinților. Părinții sunt primii vestitori ai evangheliei pentru copii lor .Ei trebue să își învețe pruncii cum să se roage, de ce trebue să frecventeze scoala și biserica, cum să se stăpânească pe sine și mai ales cum să se ferească de pericolele ce duc la degradare morală. Dar mai presus de toate ,în educarea copiilor e necesar exemplul bun din partea părinților, și anume să aibă un cămin bine închegat în care să domnească înțelegerea, respectul reciproc, iertarea , iar părinții să fie ei înșiși modele în îndeplinirea voinței lui Dumnezeu.

Copiii datorează părinților în primul rând respect. O tradițe rabinică susține că porunca a patra ar fi superioară poruncii de a aduce cult lui Dumnezeu, deoarece săracul nu este obligat să plătească zeciuială la templu, nici să aducă jertfe dar, este obligat să își cinstească părinții. Dumnezeu îi alege pe părinți ca și colaboratori ai vieții. El cedează într-un fel calitatea sa de Creeator .În părinții respectați este respectat însuși Creeatorul si din acest motiv,un mare învățat evreu ,când auzea pașii mamei sale se ridica spunând:„Mă ridic în fața prezenței lui Dumnezeu."Nu există părinți care să nu merite respect, indiferent care este viața lor personală de aceea porunca cere sa fie urmată cu fermitate de către copii nu doar până la vârsta în care apar așa zisele conflicte dintre generații , ci până la sfârșitul vieții.

Copiii datorează recunoștință parinților care i-au adus pe lume, i-au crescut cu dragoste și i-au întreținut cu munca lor. Copiii datorează părinților supunere și ascultare.Exemplu în această privință este Isus care,deși era Fiul lui Dumnezeu, a ascultat în toate de părinții săi pământești:,,...și era supus lor"(Luca cap.2,5).Cât timp copiii trăiesc în casa părinților lor ei trebue să asculte și să împlinească poruncile lor juste. Dar chiar și când cresc mari și părăsesc casa părintească ei trebue să ceară sfatul părinților și să accepte mustrările juste. Prin extensie acelaș respect, recunoștință ,supunere și ascultare copiii îl datorează învățătorilor ,profesorilor și educatorilor care sunt rânduiți de Dumnezeu pruncilor spre educarea lor.De ce? Pentru că prin învătătura lor copii sunt pregătiți pentru viață și adesea ei suplinesc cu multă muncă și răbdare lipsa celor șapte ani de acasă.

Ar fi încă multe de spus dar,las ca aceste gânduri pe care le-am așternut pe hârtie să le meditați în intimitatea casei și dacă veți realiza că ați păzit porunca ,Domnul să vă binecuvinteze ,dacă nu și vreți să vă fie bine în viață, PĂZIȚI PORUNCILE!

Preot Gabor Balint Gabriel